Românul ştie să trăiască. Se descurcă de minune într-o ţară care este condusă ca o marionetă pe o scenă uriaşă care pe zi ce trece devină sinonim cu lumea întreagă. Românul munceşte din greu, munceşte pentru familie, transpiră, este sufocat la locul de muncă, dar în acelaşi timp se gândeşte la friptura pe care o va prepara la grătarul din pădure, îi stă gândul la meciul naţionalei de fotbal, la petrecere. Românul, cu toate că trăieşte subţirel, cheltuie mult. De multe ori cheltuie şi banii pe care nu îi are, important este un singur lucru: să fie fericit! Românul e un om de încredere, îşi ajută prietenii, gândeşte şi la alţii, şi în caz de succes afirmă: Sunt mândru că sunt român! Prin forţa sa de a trăi compact, fără a se destrăma, românul trăieşte în spaţiul carpato-danubiano-pontic, confrontând probleme financiare, îşi strânge cureaua aşa cum zice statul, dar nu uită să îşi savureze viaţa din plin.
Bineînţeles există şi excepţii: mulţi pleacă în străinătate pentru a-şi asigura un trai mai bun, însă nu degeaba se întorc de sărbători să-şi viziteze familia, oraşul natal, ţara. Bărbatul român trăieşte liber, nu se gândeşte la viitor, dar tot nu putem spune că e egoist. Îi plac banii, distracţia, maşinile, renumele, fetele frumoase. Nu îl interesează nici criza financiară şi nici încălzirea globală. Nu decontează câte o notă de plată, driblează taxele, unele obligaţii cetăţeneşti, dar se descurcă aşa cum ştie pentru a da valoare ideii unui individ care s-a regăsit în fruntea poporului: Să trăiţi bine! – exclama acesta cu încredere.
Dar oare cum se integrează românul în sfera europeană? Cum se compară cu ceilalţi cetăţeni europeni? Vorbim de stereotipizare şi din propriile experienţe deducem că francezul e la modă, neamţul n-are umor, scandinavul e rece, grecul e la siesta şi spaniolul cucereşte inima femeilor prin dans şi muzică. Se observă o diversitate largă în rândul populaţiei europene, cert este că fiecare are caracteristicile lui. În orice caz, pot conclude din tânăra mea experienţă personală că austriacul este mai precaut, îşi economiseşte banii, zâmbeşte mai rar. Cauzele comportamentului general al unui popor nu se descifrează uşor, nici nu încerc să ajung la un rezultat. Este însă important să precizez că românul, după mai mult de patruzeci de ani de comunism în care n-a avut voie să călătorească, să-şi cumpere bunul dorit pe banii pentru care s-a chinuit să le câştige, a explodat în ultimii douăzeci de ani. Vrea să experimenteze prea mult, prea repede. Poate din cauza asta lasă socoteala la o parte, şi profită de orice ocazie să-şi transforme visul în realitate. Acest fel de a fi nu este unul tipic românesc, se observă peste tot în ţările postcomuniste. E un fenomen general care îşi cunoaşte punctul culminant pe tărâm balcanic.
Românul e o fire ambiţioasă care nu se pierde în lume. Acest popor are personalităţi care şi-au făcut un renume în domeniul ştiinţelor, sportului. Oriunde călătorim în lume, e puţin probabil să ne întâlnim cu persoane care n-au auzit de numele lui Hagi sau Nadia Comăneci. Pe de altă parte, nu avem voie nici să uităm de nenumăratele prejudicii cu care ne confruntăm de fiecare dată când suntem în străinătate. În Franţa, un moderator de televiziune a inventat „salutul românesc” , gestul întinderii mâinii, care este modul de cerşit al cetăţenilor români, majoritatea de etnie rromă. În Italia s-au întâmplat cazuri de crimă şi viol iniţiate de români, ce nu ne creează o imagine pozitivă. E păcat că există prejudicii dar să nu uităm că şi noi judecăm în acelaşi fel când este vorba despre o cultură străină.
În comparaţie cu popoarele vestice, românul are o mentalitate conservativă când este vorba despre familie. Mulţi tineri trăiesc împreună cu părinţii chiar şi la vârsta de 25 cinci de ani, ceea ce se observă destul de rar în ţările din vestul Europei. Vacanţele, duminicile petrecute în familie sunt alte exemple pentru valoarea mai călduroasă a termenului de familie în rândul românilor. O altă trăsătură fundamentală a românului în comparaţie cu occidentalii este faptul că rareaori economiseşte bani. Îşi construieşte o vilă, îşi cumpără o maşină, merge în concediu dar nu se gândeşte la ziua de mâine. Românul e nemulţumit de politică, de conducerea statului, însă nici măcar nu speră la ceva mai bun, e obişnuit. Din această cauză a învăţat să se descurce singur, prin modalităţile pe care le are la dispoziţie. Nu îl ajută pe termen lung dar îl face fericit pe moment, şi asta contează!
________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu