Dor de schi

Adineauri am aruncat o privire la blogul Simonei Gherghe. Prezentatoarea de ştiri a postului Antena 1 visează la vacanţa ei de iarnă care cuprinde şi o săptămână de schi în Austria. Citind rândurile jurnalistei mi-am adus aminte ce dor îmi este de pârtiile bine pregătite. Abia aştept să-mi iau schiurile şi să plec la o pârtie de vis. Acest fenomen mi se întâmplă de la an la an, atunci când, la sfârşitul primului semestru de facultate, plec împreună cu familia la o săptămână de schi. Locul acţiunii nu poate fi o altă ţară decât Austria, ţară cu o adevărată tradiţie în sporturile de iarnă, ţară deloc scumpă unde de altfel şi studiez. Plăcerea cea mai mare este însă schiatul. Mă încalţ în clăpari, iar cu schiurile legat aşezate în telegondolă urc la o atitudine de circa 2500-3000 de metri. La vârf e linişte, aer curat, nu simt aglomeraţia metropolei Viena, îmi şuieră vântul în urechi, mă mai irită un viscol de zăpadă. Nu trebuie să înţelegeţi nimic în sens negativ. Iubesc schiul aşa cum este! Sportul meu preferat pe care l-am practicat la un nivel înalt competiţional vreme de 12 ani îmi aduce şi astăzi plăceri de nedescris. Nu trebuie să mă mai scol la 7 să prind primul tren de la Molltaler GLetscher ca să montez porţi pentru antrenament, nu mai ascult sfaturile antrenorului, dacă nu doresc nu stau la -20 de grade, acum savurez tot ce am învăţat mai devreme. Reuşesc să conclud tot ce a rămas un rezultat pozitiv, ca de exemplu ştiinţa schiului, stilul pe care n-am să-l uit niciodată. Asta pentru că îmi place acest sport, mă simt liber şi fără obligaţii atunci când îl practic. Abia aştept să mai ningă ca să pot pleca la Semmering din apropierea Vienei.