duminică, 11 august 2013

Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc - Etapa 3A Rezumat



Ultima zi de concurs din Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc a început cu prima semi-etapă de sâmbătă. Este vorba despre un contratimp individual ce s-a desfășurat pe o distanță de 6 km. Semi-etapa montană, în care cicliștii au avut de urcat până în stațiunea montană Băile Harghita, a rezervat mai multe surprize. Cei 67 de sportivi s-au străduit să încerce să reducă din diferențele din clasamentul general. Mulți cicliști aveau încă șanse la tricoul albastru, dat fiind faptul că ecartul între primii șase cicliști era de doar 30 de secunde. Într-un contratimp de acest gen această diferență nu este una prea mare, cum s-a dovedit și la sfârșitul semi-etapei 3A. Rutierii care au reușit un timp de sub 13 minute puteau să aibă speranțe la victorie. Nu s-a întâmplat altfel deoarece primul care a înregistrat acest timp foarte bun a fost italianul de la Utensilnord, Alessandro Mazzi. Acesta a fost mult timp în fotoliul de lider, însă la final au sosit și favoriții. Dublu campion în Turul Secuiesc, ucraineanul Vitaliy Popkov n-a avut milă, a preluat conducerea cu peste 30 de secunde avans. Acesta s-a dovedit a fi hotărât să preia tricoul albastru de lider în clasamentul general. Următorii sportivi, Nechita, Braico și Kusztor, aveau nevoie de o performanță asemănătoare (sub 13 minute) ca să urce în clasament. Până la urmă, rutierul român nu l-a depășit pe Mazzi, în schimb Braico și Kusztor s-au descurcat de minune, chiar dacă au rămas cu mult în urma lui Popkov. Au urmat apoi cei trei favoriți care erau direct implicați în lupta pentru tricoul albastru. Belgianul Evrard de la echipa Wallonie Bruxelles a reușit să se apropie de Popkov, însă până și el a acumulat un handicap de 24 de secunde. A urmat câștigătorul etapei precedente, bulgarul Georgi Georgiev. Rutierul de la echipa Brisaspor (Turcia) a fost singurul care a reușit să păstreze șanse la victoria finală. Cu toate că a rămas cu 18 secunde în urmă, Georgiev rămânea în fața lui Popkov la general. Măcar atât! Mai era un singur concurent pe traseu, Vitaliy Buts. Cel de la Kolss Cycling Team era în albastru însă nu s-a împrietenit cu cățărarea de la Harghita și a suferit o înfrângere dramatică. Cu o întârziere de 1 minut și o secundă, Buts ieșea din cărți. Era clar că soarta tricoului Tusnad rămâne în mâinile celor doi: Georgiev și Popkov. 

Niciun comentariu: