marți, 6 noiembrie 2012

Obstacole - ca de obicei

E greu să progresezi dacă te lovești de aceleași obstacole. Iar noi asta facem. Secuii se lovesc de niște bolovani ce li se pun zi de zi în cale. Problema e că noi le observăm, în loc să trecem mai ușor peste ele.

Faptul că prefectul unui județ secuiesc dorește să iasă în evidență prin nerespectarea, ba mai mult, jignirea simbolurilor secuiești, cred că este de fapt dovada lipsei de profesionalism și batjocorirea funcției pe care acesta îl îndeplinește. Dacă un prefect ar trebui să se ocupe de problemele regiunii la cârma căreia se află și să creeze conexiune între județ și administrare prezidențială, atunci acesta în momentul de față a reușit o contraperformanță, un eșec răsunător și un semn al nepăsării. Ceea ce se vede prin manifestarea ridicolă a acestuia, nu reflectă realitatea. Din păcate această acțiune nefericită va duce la o generalizare largă, din nou ne lovim de probleme etnice, chiar dacă n-ar fi nevoie.

Vedeți cum unii politicieni dau apă la moară, distrug tot ceea ce oamenii cu bun simț sunt pe cale să construiască: o viață decentă într-o cooperare multiculturală. Iată cum scopul comun al unei comunități se duce de râpă. Oare nimeni nu își dă seama că aceste jigniri și proteste se repetă? În loc să ne vedem de îndeletnicirile noastre constructive, să ne trăim zilele în liniște, ne place să atragem atenția unei țări întregi asupra unor probleme care datează din Evul Mediu.

Sunt un secui tânăr, un om care își cunoaște identitatea, dar totodată știe că prejudecățile, jignirile și generalizările nu au deloc un efect pozitiv. O societate modernă este o societate heterogenă. N-are cum să fie altfel în secolul al XXI-lea în interiorul Uniunii Europene. Dacă ne împiedicăm de obstacolele etnice, nu vom progresa niciodată, ne vom învârti pe loc. Trebuie să ne primim privilegiile, drepturile ce ni se cuvin, dar această solicitare nu are voie să se manifeste prin ură.

Spor la treabă, vă doresc o săptămână frumoasă!

Niciun comentariu: